In cazul unei asigurari de viata clasice, prin intermediul unui contract, asiguratorul se angajeaza sa plateasca o suma de bani in eventualitatea decesului persoanei asigurate. Costul unei astfel de polite de asigurare de viata este denumit prima de asigurare si este stabilit de catre asigurator in functie de tipul de produs dorit, suma asigurata, durata contractului, riscurile acoperite, etc.
Este important de mentionat ca in acest tip de asigurare nu se acumuleaza capital.
In ceea ce priveste asigurarile de viata cu acumulare de capital, o parte din prima platita acopera componenta de protectie (asemanatoare unei asigurari clasice de viata), in timp ce o alta parte este investita de catre compania de asigurari si este restituita clientului la finalul perioadei contractuale sau chiar inainte, impreuna cu o parte din profitul obtinut
In acest context, asigurarile de viata devin si un instrument de economisire.
Asigurarea de viata pe termen limitat reprezinta cea mai simpla si raspandita forma de asigurare de viata.
Aceasta polita de asigurare acopera exclusiv riscul de deces, iar compania de asigurari va plati suma asigurata numai in cazul in care decesul asiguratului survine inainte de un termen predefinit stabilit prin contract. Daca acest termen expira fara a se produce decesul, asiguratorul este scutit de orice obligatie de plata.
Caracteristica principala a acestui tip de asigurare este absenta posibilitatii de capitalizare si economisire a primelor de asigurare, ceea ce conduce la costuri reduse.
Acopera riscul de deces pana la un termen ce poate fi considerat, practic, nelimitat, dat fiind ca el este fixat la o varsta foarte inaintata a asiguratului, de exemplu 90 de ani, varsta de la care se presupune ca decesul este un fapt natural, deci un risc neasigurabil.
Plata primelor de asigurare se va realiza, insa, intr-un interval mult mai scurt, de exemplu pana la varsta pensionarii asiguratului. Sumele asigurate platite in cazul decesului pentru acest tip sunt, de regula, mai mari decat in cazul politei de asigurare de viata pe termen redus.
De asemenea, daca asiguratul este in viata la data maturitatii contractului, adica supravietuieste termenului fixat in polita, el va primi suma asigurata, actualizata cu inflatia.
Se adreseaza persoanelor juridice si reprezinta atat o forma de asigurare de viata pentru angajatii companiilor, cat si o modalitate de protectie a acestora 24 de ore din 24, sau pe perioada orelor de munca.