Credit24h.ro este singurul partener oficial BRD din România

Credit24h.ro, divizia financiară a SudRezidential.ro, întărește relația cu una dintre cele mai competitive instituţii bancare prezente la momentul actual pe piaţa – BRD. În urma acestei colaborări deosebit de avantajoase de ambele parți, BRD Grupe Societe Generale a semnat primul contract de parteneriat în vederea acordării de servicii bancare şi intermediere credite cu Credit24h.ro.

“Acest parteneriat ne bucura foarte tare şi întăreşte colaborarea fructuoasă avută cu BRD până în prezent. Faptul că suntem prima companie de intermediere financiară din piaţa care semnează o astfel de colaborare cu o instituţie de talia BRD este o confirmare a rezultatelor eforturilor şi muncii întregii echipe Credit24h.ro. Mai mult, faptul că la doar un an de la lansarea în piaţă, Credit24h.ro a devenit singurul partener oficial al BRD pe teritoriul României dovedeşte serviciile de calitate pe care le oferim”, a declarat Adrian Pandelescu – Director General Credit24h.ro

Compania Credit24h.ro a fost singura selectată pentru un parteneriat cu BRD, după ce a reușit ca într-un an să ofere intermediere de credite, constând în sute de tranzacții încheiate cu succes cu BRD.

Avantajul major al creditelor oferite de BRD este dat de fluxul de lucru lejer și timpul de acordare foarte scurt comparativ cu alte instituții bancare de pe piață. De asemenea pe lângă programul standard Prima Casă, BRD vine în întâmpinarea clienților cu un credit ipotecar avantajos și flexibil cu o dobândă fixă în primii 7 ani și ulterior indexabilă. Astfel suma lunară de plată rămâne nemodificată o lungă perioadă de timp, iar clienții se pot bucura de noua lor locuință fără a avea grija unei eventuale creșteri a ratei.

“Suntem o companie tânără pe piață, lansată anul trecut de SudRezidential.ro, după mai bine 2 ani de analiză a evoluției pieței imobiliare și bancare din România. Nu este tocmai simplu să intri într-o piață deja bine conturată, dar am selectat cu grijă întreaga echipă, am pus accent pe profesionalism şi servicii de calitate. Am plecat la drum alături de 7 experți financiari, iar acum echipa noastră s-a dublat. În acest moment avem 3 mari parteneriate cu cele mai importante bănci de pe teritoriul României și dorim să ne extindem în continuare. Serviciile noastre s-au dezvoltat de la dosare pentru nevoi personale, de Prima Casă, credite ipotecare până la credite importante pentru IMM-uri”, completează Adrian Pandelescu – Director General Credit24h.ro

Credit24h.rooferă o soluţie bancară, eligibilă în cel mai scurt timp, iar ulterior vine în ajutorul clientului prin susținerea dosarului până în momentul final (când acesta primește creditul). Printre avantajele Credit24h.ro amintim: identificarea celei mai potrivite soluții pentru client, eficientizarea timpului, eliminarea stresului și comunicarea permanentă cu banca creditoare, astfel încât clientul poate afla în orice moment evoluția dosarului său.

        Credit24h.ro – este un proiect susținut și promovat de către SudRezidential.ro

Analiza financiara gratuita, pregatirea dosarului si asistenta pe care o oferim, fac demersul dumneavoastra mult mai rapid si mai confortabil.

PRIMA CASA
  • Achizitie GARSONIERA
  • Perioada: 25 ani
  • RATA de la 102 euro/ luna
  • Conditii standard
  • Documentatie minima, orice sursa de venit
DETALII LA: 0731.111.602
PRIMA CASA
  • Achizitie 2 Camere
  • Perioada: 30 ani
  • RATA de la 189 euro/ luna
  • Conditii standard
  • Documentatie minima, orice sursa de venit
DETALII LA: 0731.111.608
PRIMA CASA
  • Achizitie 3 Camere
  • Perioada: 30 ani
  • RATA de la 235 euro/ luna
  • Conditii standard
  • Documentatie minima, orice sursa de venit
DETALII LA: 0731.111.609
PRIMA CASA
  • Achizitie 4 Camere
  • Perioada: 30 ani
  • RATA de la 280 euro/ luna
  • Conditii standard
  • Documentatie minima, orice sursa de venit
DETALII LA: 0731.111.612
Call Center

Va rugam sa ne apelati cu incredere pentru a va informa cu privire la ofertele noastre sau pentru a programa o vizita la sediul nostru.

0731.011.600
Newsletter

Ramai la curent cu cele mai bune solutii financiare de creditare bancara si asigurari

banci partenere
Disclaimer: Prezentul SITE nu are caracter angajant pentru SudRezidentialBroker. Serviciile oferite de SudRezidentialBroker sunt supuse unor termeni si conditii, iar serviciile de intermediere financiara pot presupune plata unor taxe sau comisioane. SudRezidentialBroker nu garanteaza si nu isi asuma raspunderea pentru faptele sau actele aflate in afara controlului sau precum: eligibilitatea fiecarui client, modificarea conditiilor bancare sau de creditare, schimbarile legislative etc